Studii de caz

Magazin de camere de vânătoare și echipament outdoor. Vindea, dar în salturi: o lună bună nu spunea nimic despre următoarea. În 2024, înainte de reclame plătite, magazinul a făcut 151.630 lei din 155 de comenzi — cerere reală, dar nimic care s-o repete.

• Am preluat creșterea plătită cap-coadă: reclame, creative și măsurare
• Am pus camera Alpha ca produs de intrare ieftin, iar pachetele ca să crească coșul
• Am mutat raportarea pe venitul magazinului, nu pe cifra din platformă

Filmele de prospecting au ieșit din studio în teren, cu produsul folosit. Am adăugat mijlocul de funnel care lipsea — ce face camera, arătat, nu descris. Oferta a devenit un format repetabil, nu un anunț construit de fiecare dată de la zero. Comparațiile de produse sunt ținute de omul care le folosește.

În februarie 2026 bugetul de conversie a scăzut cu circa 93%. Venitul magazinului a scăzut cu 67% în aceeași lună, iar comenzile cu 69%. Când reclamele au repornit în aprilie, venitul a crescut la loc cu 64%. Asta separă vânzările care vin din campanii de cele care s-ar fi întâmplat oricum.

Pizzerie contemporană lângă Herăstrău. Obiectivul e rezervarea, nu livrarea, iar rezervările sunt puține din start — cincisprezece pe săptămână, pe toate canalele. La volume atât de mici, o reclamă slabă nu costă puțin mai mult: costă de câteva ori mai mult.

• Am construit campaniile de rezervări în jurul a trei ocazii: confesiune, dialog, produs-erou
• Am limitat caruselele la unul pe lot — costau 492 lei pe rezultat față de 317 lei la video
• Am fixat o limită de frecvență și am schimbat creativele înainte s-o atingem

Fiecare lot pleacă de la ocazia în care omul se gândește la restaurant, nu de la produs. Piesele se filmează în locație, cu oamenii care gătesc, apoi se montează scurt pentru feed. Când frecvența trece de 4,5, lotul iese și intră următorul.

Între 56 și 888 de lei pe rezervare e de șaisprezece ori diferență — același cont, același buget, același public. Ce se schimbă între ele e creativul. De asta îl producem intern și de asta îl schimbăm des.

Rețea de centre after-school. Publicul sunt părinții, obiectivul sunt înscrierile, iar decizia se ia lent — nimeni nu îți dă copilul după o reclamă. Reclamele care cer înscrierea din primul cadru nu au ce câștiga aici.

• Am mutat oferta de la înscrierea directă la prima lecție gratuită
• Am construit reclamele-interviu pe povești reale ale unor elevi, nu pe beneficii
• Am montat totul în stil de creator, pentru atenția din feed

Fiecare piesă are o singură idee și un singur pas următor. Interviul pornește de la un rezultat concret al unui copil și îl lasă pe părinte să se regăsească în poveste. Reclama statică preia aceeași idee, pentru retargetare.

Un părinte nu cumpără un abonament dintr-o reclamă, dar acceptă o oră gratuită. Oferta mică mută decizia din reclamă în centru, unde o duce mai departe profesorul.

Asigurări și pensii — o categorie pe care nimeni nu o caută din proprie inițiativă și pe care toată lumea o explică la fel: un om în cămașă, în fața camerei, spunând ce e o poliță.

• Am renunțat la talking head și am trecut pe stop-motion
• Am construit serii repetabile, nu piese izolate
• Am tradus fiecare produs într-o situație de viață, nu într-o definiție

Istoria asigurărilor s-a construit cadru cu cadru, cu hârtie mișcată fizic — 389 de cadre și circa o sută de ore. Restul seriei folosește același limbaj vizual, ca să fie recunoscut de la al doilea cadru.

Un subiect pe care nu-l caută nimeni are nevoie de un motiv vizual ca omul să se oprească. Odată ce formatul e recunoscibil, fiecare piesă nouă pornește din atenția câștigată de cea dinainte.

Spațiu de coworking din București, cunoscut mai degrabă ca o comunitate decât ca un birou. Publicul pe care îl atrăgea comunitatea nu era publicul care închiria birouri.

• Am împărțit conținutul în două roluri: comunitate, care adună urmăritori, și prezentare de spațiu, care aduce vizite
• Am fixat un ritm de douăsprezece filme pe lună
• Am dat fiecărui rol pasul lui următor

Filmările se fac în locație, în română, cu subtitrare engleză arsă în cadru, sub un minut. Piesele de comunitate cer un follow sau un comentariu; piesele de spațiu trimit la programarea unui tur.

Un canal care doar distrează adună urmăritori și nu vinde nimic. Unul care doar prezintă spațiul nu adună pe nimeni. Separarea celor două roluri lasă fiecare piesă să facă un singur lucru bine.

Centru de pregătire pentru admitere. Publicul sunt elevii și părinții lor, iar întrebarea reală nu e „ce cursuri aveți”, ci „ce pot să fac cu facultatea asta”.

• Am construit patru serii recurente în locul unor piese izolate
• Am pornit de la întrebările pe care le pun elevii, nu de la oferta centrului
• Am acoperit șase materii cu același format

Fiecare serie are o formulă fixă — „Cum să te pregătești la…”, „Ce poți face cu facultatea…”, concepte explicate scurt, adevărat sau fals. Un specialist explică un singur lucru, în sub un minut.

E mai ieftin să produci o serie decât zece idei separate — și mai ușor de urmărit. Elevul care a văzut un episod știe ce primește de la următorul.

Brand de fondator, construit pe o persoană cu o audiență deja formată. Riscul aici nu e vizibilitatea, ci consecvența: fără tipare, fiecare filmare pornește de la zero și vocea se pierde.

• Am fixat patru tipare de format pe care le poate repeta oricând
• Am filmat în serii, nu piesă cu piesă
• Am păstrat vocea ei, nu una de brand

Transformarea se construiește pe un reveal curat, unde contrastul face toată explicația. Filozofia ei stă în portretul editorial. Povestea la persoana întâi se filmează în priză directă. Ghidul sună a sfat de la o prietenă.

Un brand de fondator se consumă ca o relație, nu ca o campanie. Tiparele țin ritmul fără să ceară o idee nouă în fiecare săptămână.